Galeria de Automobile „Tiriac Collection” din Bucuresti

Galeria de Automobile „Tiriac Collection”

Fie ca te pasioneaza sau nu masinile, vizitarea Bucurestiului nu ar fi completa fara sa vezi Galeria de Automobile „Tiriac Collection”. Aici, pasiunea unui singur om, Ion Tiriac, a adunat la un loc cea mai mare colectie auto din Europa.

Aceasta este singura galerie privata din lume ce expune publicului seria completa de Rolls-Royce Phantom (I-VII).

Vei vedea masini exclusiviste ce au apartinut unor nume sonore, dar si modele unicat dedicate Romaniei, despre care iti voi povesti mai jos.

Vizitarea Galeriei de Automobile „Tiriac Collection”

Vizitarea Galeriei de Automobile „Tiriac Collection”

Galeria de Automobile„Tiriac Collection” este atat de atractiva, incat a devenit un reper important pe harta turistica a Bucurestiului.

Desi este in Otopeni, multi turisti se deplaseaza pana aici ca sa vada aceasta colectie valoroasa si exclusivista.

Spatiul este generos si a trecut recent printr-un proces amplu de extindere pentru a putea expune publicului un numar cat mai mare de bijuterii pe patru roti.

Din 2015, Galeriei de Automobile„Tiriac Collection” opera intr-un spatiu de 4.300 de metri patrati. Suprafata a crescut la aproximativ 7.000 de metri patrati in urma unor lucrari finalizate spre finalul anului 2025.

Daca inainte puteai vedea in jur de 170 de masini, acum galeria expune permanent aproximativ 300 de unitati, atent selectate din colectia vasta a domnului Tiriac.

Noua configuratie, inaugurata publicului pe 20 noiembrie 2025, a confirmat pozitia Galeriei „Tiriac Collection” ca fiind cea mai mare colectie de automobile din Europa.

Atmosfera din interior este linistitoare si rafinata. Masinile sunt aliniate perfect, iluminate astfel incat sa puna in valoare designul si detaliile caroseriilor.

Exponatele sunt modele extrem de rare, fabricate incepand cu anul 1899 si pana in prezent.

Fiecare exemplar are o placuta informativa cu detalii tehnice si istorice, iar modul de organizare te ajuta sa intelegi evolutia tehnologica si stilistica a industriei auto.

Galeria se poate vizita de vineri pana duminica, intre orele 10:00 – 19:00.

Pretul biletului de intrare este modic, avand in vedere ce urmeaza sa vezi aici. Noi am platit 20 Lei de persoana, dar intre timp s-a mai scumpit putin.

Mai multe informatii de vizitare gasesti pe site-ul Galeriei de Automobile „Tiriac Collection”.

Iata cateva dintre vedetele colectiei:

Bentley Mulliner „Athenaeum Collection”

Bentley Mulliner „Athenaeum Collection” este una dintre cele mai recente si spectaculoase achizitii ale galeriei.

Este vorba despre o editie ultra-limitata creata de Bentley special pentru Romania, ca un tribut adus Ateneului Roman.  

Limuzinele sunt o adevarata opera de arta, iar Ion Tiriac a achizitionat trei dintre cele patru exemplare produse.

Acestea sunt expuse in galerie, astfel ca ai sansa rara de a vedea modelele Bentayga, Flying Spur si Continental GT.

Designul interior al limuzinelor este de un rafinament iesit din comun.

Pe tetiere este brodat conturul Ateneului, iar pe bord se poate observa o vioara incrustata in aur, un detaliu fin ce aminteste de Filarmonica “George Enescu”.

Porsche 911 Carrera 4 GTS „Tribute to Transfagarasan”

Un alt motiv de mandrie nationala expus in Galeria de Automobile „Tiriac Collection” este un Porsche 911 Carrera 4 GTS „Tribute to Transfagarasan”.

Prestigiosul brand de masini a creat o serie limitata de doar 10 exemplare pentru a celebra a 50-a aniversare a celui mai cunoscut drum alpin din Romania, Transfagarasan.

Aceasta serie limitata este dedicata comunitatii Porsche din Romania si celor care adora sa conduca pe acest drum legendar.

Astfel, toate cele 10 exemplare sunt echipate cu un pachet special de optiuni „Tribute to Transfagarasan”, dar pot fi si personalizate preferential.

In Galeria de Automobile „Tiriac Collection” vei gasi chiar exemplarul cu numarul 01 din cele 10 unitati produse.

Acesta nu este insa singurul Porsche cu rezonanta din colectie, ci se alatura altor generatii istorice de 911 si 356, precum si unui Porsche 918 Spyder.

Hurtu 3 1/2 Quadricycle

Hurtu 3 1/2 Quadricycle este cel mai vechi exponat pe care il vei vedea la Galeria de Automobile „Tiriac Collection”.

Fabricata in 1899, arata mai degraba a caleasca, decat a masina.

Hurtu este o piesa rara, una dintre cele doar sapte astfel de exemplare care mai exista in lume.

A fost gasita intr-un castel din Franta si era folosita pe post de caleasca trasa de cai, pana cand a fost restaurata si adusa la starea de functionare.

Hurtu Quadricycle face parte din colectia lui Ion Tiriac din 2013. A participat si a terminat celebra cursa de anduranta pentru masini de epoca Londra-Brighton

Rolls-Royce Phantom IV

Rolls-Royce Phantom IV este un model legendar, produs in doar 18 exemplare intre anii 1950 si 1956.

Aceasta masina defineste exclusivitatea absoluta, fiind vanduta exclusiv caselor regale si sefilor de stat. 

Tiriac Collection expune doua exemplare Rolls-Royce Phantom IV. Unul dintre ele este un model din 1952 ce a apartinut lui Aga Khan III, al 48-lea Imam al comunitatii ismailite.

Masina are culoarea verde, iar interiorul este tapitat cu piele rosie Connoly. Printre dotarile speciale se numara un dictafon integrat si blazonul regal al lui Aga Khan gravat pe usi.

Cel de-al doilea exemplar Rolls-Royce Phantom IV pe care il vei vedea in galerie a fost fabricat in 1951 si a apartinut Printesei Marina, Ducesa de Kent, membra a familiei regale britanice.

Rolls-Royce Phantom V

Exemplarul Rolls-Royce Phantom V pe care il vei vedea la Tiriac Collection este una dintre cele mai fotografiate masini din galerie.

Pe de o parte, pentru ca a apartinut faimosului cantaret britanic Sir Elton John, care a cumparat-o in 1990.

Pe de alta parte, pentru ca iese in evidenta, datorita culorii indraznete, o combinatie de roz si alb care sfideaza sobrietatea specifica marcii Rolls-Royce.

Masina a fost fabricata in 1960, dar a fost vopsita in roz cu alb dupa ce a intrat in posesia lui Elton John, la cererea artistului.

Iti reamintesc ca Tiriac Collection detine toate cele sapte seriei Rolls-Royce Phantom. Asa ca, pe langa cele prezentate in acest articol, vei vedea si alte exemplare ale acestui brand exclusivist.

Mercedes-Benz SLR Stirling Moss

Mercedes-Benz SLR Stirling Moss este una dintre cele mai valoroase si spectaculoase masini din epoca moderna.

A fost produsa intr-o editie limitata de doar 75 de exemplare, lansata in 2009, iar in galeria de la Otopeni se afla exemplarul cu numarul 37.

Masina este un tribut adus legendarului pilot Stirling Moss si victoriei sale istorice in cursa Mille Miglia din 1955, la volanul unui Mercedes 300 SLR.

Designul sau este surprinzator. Aceasta masina nu are plafon, nu are geamuri laterale si, cel mai important, nu are parbriz.

Sub capota lunga se ascunde un motor V8 de 5.5 litri supraalimentat care dezvolta 650 de cai putere.

Atinge viteza maxima de 350 km/h si ajunge la 100 km/h in mai putin de 3,5 secunde.

Ferrari LaFerrari

O alta bijuterie a Galeriei de Automobile “Tiriac Collection” este La Ferrari, varful de lance al marcii italiene din deceniul trecut.

La lansarea din 2013, era cea mai rapida masina de strada produsa vreodata de Ferrari.

Are 963 de cai putere si a fost primul Ferrari de serie hibrid cu sistem HY-KERS, inspirat din tehnologia Formula 1.

Productia pentru La Ferrari a durat pana in 2018, cu doar 499 de exemplare. Modelul expus aici este din 2014 si are doar 95 de kilometri la bord.

Bineinteles, acesta este unul dintre multe alte modele Ferrari expuse in galeria lui Tiriac, printre care F40 (simbolul anilor ’80), Testarossa, 458 Speciale Aperta, Daytona SP3 (cel mai nou exponat, din seria Icona).

Mercedes-Maybach G 650 Landaulet

Daca Rolls-Royce inseamna luxul pe sosele, Mercedes-Maybach G 650 Landaulet detine suprematia luxului in afara asfaltului.

Este un vehicul extrem de rar, produs in 2017 in doar 99 de exemplare la nivel mondial.

G 650 Landaulet este o combinatie reusita dintre capacitatile off-road legendare ale unui Mercedes G-Class si rafinamentul unei limuzine Maybach.

Partea din spate a plafonului este textila si se poate decapota electric.

Astfel, pasagerii din spate pot calatori sub cerul liber, confortabil, in timp ce masina poate traversa cele mai dificile terenuri.

Duesenberg Model J

In anii ’30, Duesenberg era echivalentul american al lui Rolls-Royce sau Mercedes-Benz, dar adesea mai puternic si mai scump.

Exemplarele Duesenberg Model J s-au produs in 480 de unitati. Erau masive si extrem de elegante.

Motorul lor cu 8 cilindri in linie era o capodopera inginereasca pentru acea vreme, permitand viteze care depaseau cu mult ce putea oferi concurenta.

Duesenberg Model J erau masinile preferate ale Caselor Regale si vedetelor de la Hollywood, ca Dolores del Rio, Clark Gable, Mae West sau Gary Cooper.

Inclusiv Al Capone detinea o astfel de masina. Modelul expus in Galeria de Automobile “Tiriac Collection” a apartinut actorului Tyrone Power.

Dacia 1300

Printre atatea masini de milioane de euro, vei gasi si o Dacia 1300 din 1973, restaurata impecabil si introdusa in colectie chiar in cadrul evenimentului de inaugurare din noiembrie 2025.

Prezenta ei aici este un gest de respect fata de istoria auto a Romaniei.

Pentru multi dintre noi, aceasta este masina care trezeste cele mai multe amintiri si emotii, fiind simbolul soselelor romanesti timp de decenii.

Unde se afla si cum poti sa ajungi la Tiriac Collection

Unde se afla si cum poti sa ajungi la Tiriac Collection

Galeria de Automobile „Tiriac Collection” se afla in Otopeni, pe Calea Bucurestilor nr. 289. Ca reper este chiar vizavi de Aeroportul Henri Coanda, pe stanga cum mergi pe DN1 spre Ploiesti.

Cea mai buna varianta ca sa ajungi aici din Centrul Vechi al Bucurestiului cu transportul in comun este autobuzul 100. Pleaca din Piata Unirii (statia Piata Unirii 2, in zona fantanii arteziene).

Autobuzul trece prin Piata Universitatii, Piata Romana, Piata Victoriei si merge pana la Aeroportul Henri Coanda din Otopeni. De acolo, galeria este vizibila peste drumul national, la cateva minute de mers.

Daca esti in zona de nord a Bucurestiului, la Piata Presei Libere, poti lua autobuzul 442 care merge spre Therme Bucuresti, dar are statie si la Aeroportul din Otopeni.

De la Gara de Nord poti sa ajungi la Galeria de Automobile “Tiriac Collection” doar cu trenul. Cobori la Aeroportul Otopeni si de acolo mai mergi pe jos cateva minute.

Moment, nu exista o statie de metrou functionala care sa duca in Otopeni. Magistrala M6, care va lega Bucurestiul de Aeroport, este inca in constructie (vei vedea probabil santierele pe DN1).

Sfat util! Daca vii cu prietenii sau cu familia, aplicatiile de ridesharing (Uber, Bolt) sau taxiurile sunt o varianta foarte comoda.

O cursa din centrul Bucurestiului pana la Tiriac Collection nu costa o avere.

Asigura-te doar ca folosesti aplicatii oficiale sau comanzi taxi de la firme autorizate pentru a evita surprizele neplacute legate de tarif.